O sambata de vis @Sala Palatului

Am fost sambata seara la concertul lui Stefan Hrusca. Mi-am dorit mult sa merg anul asta la un concert traditional de colinde, no “Santa Baby” stuff. Sapand in seara aceea tarzie pe diversele site-uri de cumparat bilete online, eram pe bilete.ro parca, vad acolo Stefan Hrusca… ia sa ma uit… like, daca nici Hrusca nu e archmaster in colinde, I don’t know who is; ma uit…. mai era un singur bilet 🙂 Mi-am zis ma, semn, nesemn, e un semn 😛 Hai sa-l iau. Si n-am regretat.

Pe o ploaie torentiala, peste patru mii de oameni s-au strans sa-l asculte pe Stefan Hrusca. Nu numai ca sala era ARHI-plina (m-am uitat tot concertul sa gasesc macar un scaun liber – n-am reusit, nici macar la VIP), dar erau pline si scarile! E bine.

Bine… e bine, dar un strain picat din cer in sala tot s-ar fi prins ca e in Romania… chiar si la astfel de evenimente romanul mediu dovedeste o… lipsa de eleganta, de finete in crestere; da nastere la niste faze pe care nu mi le imaginez in alta tara. Aveam locul 1 in rand, la margine; in stanga mea, patru scaune libere. Citeam eu B-24-FUN, langa mine apare un tanar prezentabil care numara frumos randurile, se opreste la 17 cat aveam eu, imi cere voie, ma dau la o parte, intra, scoate mobilul, suna, vorbeste, face semn cu mana, cheama, inchide, intr-un minut apar langa mine doua domnisoare, foarte dragute, bine imbracate, “ma scuzati, va rog sa ma lasati sa trec, multumesc” pe o voce usor stridenta, usor aristocratica, usor crescuta cu juma’ de decibel. Se aseaza in stanga mea, conversatie profunda, tipa cu textele de mai sus vorbea cel mai mult, vorbele mustesc a cultura, a experienta de viata, a un cap deasupra celorlalti. Ceilalti doi se angajeaza in conversatie, replici bine plasate, eleganta, high-life.

Pana cand in dreapta mea apare un nenea usor nebarbierit, obisnuit imbracat, care pe un ton autoritar/glumet se intinde peste mine si le spune celor trei “nu-i asa ca alea nu sunt locurile voastre ?” Cei trei se uita unul la celalalt, se ridica si pleaca fara sa spuna nimic. Domnul, urmat de sotie si cei doi copii mici ocupa cele patru scaune sus-amintite. Aparent o familie obisnuita. Dar care putusera sa plateasca 80 de lei de caciula sa-l vada pe Stefan Hrusca.

Doua randuri in fata mea un domn si o doamna mai in varsta se cearta cu un domn si o doamna mai in varsta. Cuplul 1 in picioare, sustine ca detine locurile 3-4. Cuplul 2 nici nu se clinteste, avem bilete, avem locurile 3-4. Scandal, trec minute, amentirari, hai domne sa vedem biletele hai. Se uita. Pai aveti in randul 16. Pai si asta nu e randul 16 ? Nu, e randul 15. Hai domne ca… domne chemam paza, avem locuri aici, va priveste. Locurile 1 si 2 se urnesc din loc, cuplul 2 pleaca cu greu, cuplul 1 se aseaza , locurile 1 si 2 la fel. Scandalul reincepe pe randul 16 unde evident ca locurile 3 si 4 erau deja ocupate.  Dar cuplul 2 avea biletele…

Si toate astea numai pe un dreptunghi de 3 randuri x 5 locuri. Pana la patru mii nici nu vreau sa ma gandesc.


Scena plina de braduti, mici, foarte verzi, fara decoratiuni, doar cu beculete, niste beculete splendide, o lumina aproape alba cu vagi tente albastrui, jurai ca sunt niste stelute. Pe jos intinse un fel de cearceafuri, dadeau oricum foarte bine iluzia de zapada. O lavita cu ornamentele specifice intr-un colt, o caruta cu ornamentele specifice in centru.

Incepe un cor format din opt colindatori mici 🙂 miiiiici patru fete si patru baieti, o singura fata era mai rasarita, restul nu sareau de opt ani. Dupa ei intra si Stefan Hrusca 🙂 Perfect neschimbat, aceeasi camesuica alba, aceiasi pantaloni negri, acelasi chip bland de arhanghel cu parul lung si alb si ochi albastri. In stanga lui un clapar tanar, achizitie proaspata, in dreapta lui un percutionist/backing vocal despre care a marturisit la un moment dat ca merge cu el in concerte de prin ’94 sau ’95.

Cantece mai cunoscute, cantece mai putin cunoscute. Totul e frumos, e armonie, e melodie. Cand aude “linu-i lin si iarasi lin” publicul izbucneste in aplauze. Aplauzele nu vin din palme, ci din inima. Pe masura ce avanseaza concertul se aplauda din ce in ce mai mult, publicul e la unison in suflet. Se canta, usor, un murmur placut. Florile dalbe. Andu is like “omg omg omg am auzit Florile dalbe pe viu cantata de Hrusca, now I can die happy.” Avea sa-mi treaca repede.

Face o paranteza muzicala si promite trei melodii ne-de sezon. Cand au inceput acordurile de la Ruga pentru parinti m-a luat tremuratul. Be careful what you wish for. Am trait-o intens, imi doream, aveam nevoie de ea. La “sarutmana tatal meu, sarutmana mama mea” nu mi-am mai putut stapani plansul. NOW I can die happy. Urmeaza Saraca inima me si inca una. Usor usor tonul redevine vesel. Corul de copii revine, se lasa cu strigaturi, hore, urari. Pe alocuri unul sau doi din ei se mai incurca, publicul rade usor iar rasetele sunt acoperite repede de aplauze, sa nu se simta cei mici stanjeniti. Melodiile curg, una dupa alta, nu simti cand trece timpul.

Mai pe la inceputul concertului, dupa vreo trei melodii, apare o mogaldeata de om pe scena si-i da un buchet de flori, soptindu-i ceva la ureche. Dupa ce coboara, Stefan Hrusca ne marturiseste ca fetita i-a spus ca “sunt un mare fan de-al dumneavoastra.” “Daca am fani de varsta asta, atunci e bine.” A multumit tuturor parintilor care si-au adus copiii acolo sa asculte, sa vada, sa se cultive, a accentuat faptul ca obiceiurile stramosesti, traditionale nu trebuie sa se uite, ne-a reamintit de frumusetea obiceiurilor de sarbatori, de bucuria de a ura celor dragi de bine in preajma anului nou.

Iar mie mi-a reamintit cat de frumoasa si cat de bogata este limba romana. Doamne, ce grai frumos are Hrusca, cat de curat vorbeste, cat de ne-bucurestean poate sa fie, cat de bine ma simteam doar ascultandu-l cum vorbeste, ce sa mai zic de cantat. O voce incredibila; o voce profunda, calma, calda, vibranta, care iti patrunde prin vene si artere pana in atrii si ventricole si-ti mangaie inima si se uita direct in sufletul tau cu un zambet pe buze si te face sa vezi si sa auzi si sa intelegi. E inepuizabil, e un izvor nesecat de energie pozitiva, de care toti cei care eram in sala ne-am umplut si am plecat acasa un pic mai buni, un pic mai bogati sufleteste, un pic mai luminati. Imi doream, aveam nevoie, am capatat : multumesc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: