music-wise

Latest addictions

Amy MacDonald – This Is The Life. Are o voce bestiala. Iar de melodie nu ma mai satur.

Vodpod videos no longer available.


Bonnie Tyler – Making love out of nothing at all. Yeah, the Air Supply song. Call me an old softie. Cantata de ea suna si mai misto. Sound-ul are un aer de mister, creepy chiar pe alocuri, getting stronger and stronger, very strong la final, dar culmea, nederanjant. Very powerful.


Francois Feldman – Les Valses De Vienne. Descoperita accidental ascultand GoldFM. La cata franceza stiu eu (adica zero) singurul cuvant pe care l-am retinut a fost Vienne. Si gaseste o melodie doar dintr-un singur cuvant. Only took a couple of hours. Dupa melodia asta m-am indragostit oficial de Francois Feldman (ca si cand Le mal de toi nu ma convinsese :P)


Melissa Etheridge – I Run For Life. Descoperita azi la ProFM Rock. Am zis ca o sa caut tot ce gasesc cu ea. Melodie compusa si cantata dupa ce a invins in lupta cu cancerul. Real lyrics, no gimmics.


Lost and found

Am ascultat mult MagicFM la munca in ultima vreme. Am redescoperit ABBA. Desi am ascultat cred cam tot ce au cantat vreodata, desi le-am auzit hiturile de zeci de ori… nu ma pot satura, nu poate sa nu imi placa de cate ori aud One of us sau The winner takes it all (goosebumps forever) sau Summer night city (yeah, I like Therion’s better, but ABBA was the original brain). Am ascultat cu atentie Andante andante… ma termina, versuri mai delicate n-am intalnit nicaieri. If there is such a thing as “making love” – cantecul asta e materializarea conceptului. Iar despre The day before you came… no comment. Nu s-a mai facut asa ceva pana la ABBA si nu s-a mai facut asa ceva dupa ei. Ce minte au putut sa aiba Benny si Bjorn, o decada intreaga, opt albume, piesa dupa piesa, toate variate, toate diferite, toate sunand excelent. (tot ei au compus A night in Bangkok, am aflat recent.)

Experimenting

Am trecut printr-o luna in care aproape ca nu m-am atins de anything rock-related. Mostly hip-hop.

Mi-am facut timp sa ascult pentru cultura mea generala discografia Eminem. Controversat, taberele se impart in doua – madman sau genius. I say both. Sar peste de-alde “Without me”, funny shit songs. I like the deep dark personal ones. Rock bottom e incredibila si cred ca numai o persoana care chiar a fost acolo poate s-o inteleaga. Kim a devenit pentru mine cea mai cutremuratoare piesa pe care am auzit-o vreodata. Mockingbird always makes me smile. Sing for the moment e cred apogeul Eminem, sampling-ul refrenului de la Dream on, tenta generala de rock-rap a piesei, versurile excelente.

Ultimul album Relapse a generat mai multe controverse si a departat taberele mai mult ca oricand. Si ascultandu-l, pana spre final, am zis e clar, a innebunit, atatia ani deoparte, a luat-o razna, se vede efectul drogurilor… pana spre final. Beautiful te loveste, total neasteptat, total antitetic cu ce ai ascultat pana atunci, parca e un alt Eminem, treaz, uman. “Don’t let them say you ain’t beautiful, they can all get fucked just stay true to you.” Venind din partea lui Eminem ? But wait, there’s more. Underground confirma. Te face sa re-vezi totul in alta lumina. (Sound-ul piesei este genial, combinatia de viori si ritmul total neasteptat pentru o piesa rap.) Iti dai seama ca Eminem e lucid, mai lucid ca oricand. Luciditatea omului aflat cu un pas inainte de prapastie. Din punctul meu de vedere Eminem a atins acea nirvana pe care doar in piesele ICP am simtit-o (stiu ca a avut tone de conflicte cu ei, isn’t it ironic.) Artisti ca E sau ICP sunt marginalizati si considerati nebuni pentru ca sunt prea putini care sa priceapa si sa aprecieze substratul profund al anumitor versuri. Sun prea putini care inteleg ca un om care “canta” vesel,insane-like,obsesiv despre droguri, viol, incest si alte chestii macabro-sangeroase NU POATE FI nebun. Dimpotriva, e o refulare a unei mari cantitati de energie negativa acumulata de-a lungul unei vieti plina de mult cacat si multe piedici si multa suferinta. Si totusi au supravietuit; asa arata supravituitorii. Can’t wait for Relapse 2.

Tangential… discografia Xzibit… ultimele albume Puya si Guess Who… iar din zona alternativ, ultimele albume Luna Amara si OCS.

Discoveries

Nocturnal – Nocstrumentals [2009]. Very, very nice.

Therion – The Miskolc Experience -> de-abia a aparut pe torrente aseara. MUST HEAR. I’m not a huge Therion fan, but this fucking ROCKS. Therion singing opera ? As in Verdi, Mozart, Wagner ? You gotta hear that.

Albumul Vali Sterian de la JN de colectie. Again, very nice… foarte placut sa redescopar piese clasice precum Nopti si Exercitiu si Amintire cu haiduci, alaturi de multe altele pe care nu le auzisem niciodata.

Robert Plant & Alison Krauss – Raising Sand [2007]. Numai aprecieri pozitive a primit, si pe buna dreptate. Robert Plant ramane genial, iar vocea lui Alison Krauss se imbina perfect cu a lui. A must hear.

ProFM Rock. Period.

Back to the classics

M-am intors in timp acum ~40 de ani si am zis hai sa ascult niste albume din vremea aceea care si astazi sunt considerate (printre) cele mai tari ale tuturor timpurilor. Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band [1967] era primul in celebrul top 500 best albums al revistei Rolling Stones. Ok… listened to it… nice, but I don’t see anything special. True, multa munca la orchestratie, multe stiluri abordate, but still, not my type. Am citit apoi ca influenta principala pentru el a fost Pet Sounds [1966] al celor de la Beach Boys (#2 in topul sus-mentionat). This one I liked, e un album placut, in dulcele stil clasic Beach Boys, la ei parca se simte mai mult complexitatea aranjamentelor orchestrale.

Albumul Tommy [1969] al celor de la The Who este considerat prima opera rock. Si pe buna dreptate; nu sunt mare fan The Who dar albumul e foarte reusit. Inclusiv conceptele din album, the deaf dumb and blind kid abused by his uncle trebuie sa fi fost tare controversial back then. Tot de la The Who, Live at Leeds [1970], considerat de multi cel mai bun album live al tuturor timpurilor. Suna excelent live baietii. Si cu atat mai geniala mi s-a demonstrat ca e Tommy, pentru ca s-a dovedit a fi o opera rock ce poate fi cantata cap-coada live. No special effects, no special instruments, no choires; doar vocile si instrumentele lor.

Nu in ultimul rand, desi nu sunt aproape deloc fan David Bowie, Ziggy Stardust [1972] chiar mi-a placut. Cred ca nu-l apreciez eu suficient pe David Bowie, omul a fost prea experimental la viata lui 😛 Si uite ca e inca fresh, in activitate, am citit ca a compus mai multe piese pentru Placebo, iar Without you I’m nothing nici nu pot s-o incadrez la addictions pentru ca nu pot s-o ascult prea des, atat de puternica e. Din unele puncte de vedere chiar bate Post blue.


So much music, so little time.

Advertisements

One Response to music-wise

  1. xelomon says:

    Whoa… mi-ai dat la muzica de ascultat – ca idee. Dar poate mi le dai si ca albume 🙂

    “Without you I’m nothing” e heart shivering.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: